Topul celor mai bogați oameni din industria muzicală britanică

Topul celor mai bogați oameni din industria muzicală britanică
Publicat: 23/04/2015, 11:05

Astfel, Paul McCartney se află pe primul loc în Topul 40 al muzicienilor milionari din Marea Britanie, devansându-i pe compozitorul Andrew Lloyd Webber (975 milioane de dolari), trupa U2 (646 milioane de dolari), cântărețul Elton John (405 milioane de dolari) și rockerul Mick Jagger (337 milioane de dolari).

Topul 10 este completat de Michael Flatley, Ringo Starr, Keith Richards, Sting și Roger Waters.

Primele șapte poziții sunt neschimbate față de clasamentul din 2014, iar DJ-ul Calvin Harris reprezintă primul artist debutant în Sunday Times Rich List, fiind clasat pe poziția 30 cu o avere de 105 milioane de dolari.

Sunday Times a publicat și un top al celor mai bogați tineri muzicieni britanici, care au sub 30 de ani, în care primul loc este ocupat de cântăreața Adele, în vârstă de 26 de ani, a cărei avere a fost estimată la 75 de milioane de dolari.

Potrivit bbc.com, cei patru membri ai grupului One Direction, alături de fostul lor coleg de trupă Zayn Malik, împart locul al doilea, având fiecare averi estimate la 37,8 milioane de dolari.

De altfel, One Direction ocupă primul loc în topul celor mai bogate trupe tinere, cu o avere comună de 150 de milioane de dolari. Locul al doilea este deținut de trupa Arctic Monkeys, iar grupul Mumford & Sons încheie podiumul acestei categorii, clasându-se pe locul al treilea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O româncă s-a căsătorit cu un austriac pe care-l credea bogat. Însă bărbatul avea un...
Momentele pe care Pepe și Yasmina nu le vor uita niciodată. Primele imagini cu mirii!
Mititelu, scandal monstru cu Becali! A luat decizia să nu mai vorbească niciodată: de la...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
Orașele din țară în care românii vor să locuiască. Bucureștiul e abia pe locul 7
Sărbătoare în familia lui Pepe! Ce meniu le-au pregătit Pepe și Yasmine în decorul de...
Ce conține pâinea de 1 leu și 69 de bani de la Mega Image
ANIMAŢIE. Explozia de la Dedeman Botoşani, produsă în timp ce se monta o centrală termică....
Femeia din Buzău care și-a îngropat copilul de viu: 'N-am putut să stau cu durerea...
Florin Salam a fost internat la spital, din cauza unor „probleme de sănătate grave” Artistul...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
SUA au intrat în alertă: Rusia trimite un supersubmarin nuclear în Cuba
Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?
INTERZIS în toate apartamentele din România. Legea a intrat deja în vigoare
Andreea Esca a trecut prin clipe cumplite. Fiul ei, dus de urgență la spital
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Julia este convinsă că fosta iubită a lui Gagea joacă teatru! Ce spune concurentul despre...
Cum au selectat Pepe și Yasmine persoanele care vor participa la nuntă: "Ne-a fost destul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Flacăra olimpică a pornit într-o traversare fără precedent a Atlanticului
×